Venus ar fi putut avea o lună — dar rotația ei, de 243 de zile terestre, a tras-o încet înapoi în planetă

De ce rotația lentă a lui Venus „înghite” o lună, în timp ce Pământul își împinge Luna mai departe

Orice planetă cu o lună ridică, prin gravitație, un mic „bulgăre” de maree pe propria suprafață, orientat spre lună. Dacă planeta se rotește MAI REPEDE decât înaintează luna pe orbită — cazul Pământului, care se rotește o dată pe zi, mult mai rapid decât orbitează Luna — bulgărele de maree e „tras înainte” de rotația planetei și, la rândul lui, trage luna înainte, dându-i energie și împingând-o încet spre exterior. De-aici vine faptul cunoscut că Luna se depărtează de Pământ cu aproximativ 4 cm pe an. Venus se rotește însă extraordinar de încet — o singură rotație durează 243 de zile terestre. Când planeta se rotește MAI ÎNCET decât orbita lunii, relația se inversează: bulgărele de maree rămâne în urma lunii, îi ia energie din orbită și o trage tot mai aproape, până se prăbușește pe planetă. Cu cât luna ipotetică era mai mare, cu atât frecarea gravitațională era mai puternică, iar prăbușirea, mai rapidă — exact tiparul găsit în simulările lui Kane.